About this Event

CURS DE DANS pentru tineri și adulți – ÎNCEPĂTORI Școala de dans Dance with me Sibiu vă invită să începeți acest nou an pășind în lumea minunată a dansului! Am pregătit un curs ideal pentru începători, tineri și adulți, care își doresc să învețe să danseze, dar și să își petreacă timpul liber într-un mod plăcut și dinamic, să socializeze și chiar să lege prietenii. În vederea respectării măsurilor de siguranță privind pandemia Covid-19 vă punem la dispoziție o sală de peste 500 mp care permite desfășurarea în condiții de siguranță a ședințelor de dans. De asemenea ne vom asigura că sunt respectate măsurile de siguranță care sunt în vigoare și ne vom adapta cerințelor pe cât de mult posibil. Cursul are o durată de 3 luni, respectiv 12 săptămâni, structurat în câte 2 ședințe pe săptamână. Ședințele se vor desfășura în fiecare luni și miercuri de la ora 20:30, iar durata unei ședințe este de 90 de minute. După finalizarea celor 3 luni cursul va continua cu aprofundarea dansurilor învățate. Acest curs de dans este conceput pentru începători, prin urmare nu sunt necesare cunoștinte prealabile de dans. De asemenea venirea la curs cu partener(ă) este ideală, însă nu obligatorie. Dansurile învățate în cadrul acestui curs sunt atât dansuri latino și anume salsa, bachata, kizomba, cât și dansuri standard și anume vals lent, vals vienez și tango. Avem rugămintea să aduceți cu dumneavoastră încălțăminte de schimb astfel încât sala de dans să fie în condiții optime pentru desfășurarea cursului de dans. Tarife: - standard - 150 lei/ persoană/ 8 ședințe - elevi și studenți - 120 lei/ persoană/ 8 ședințe (pe baza carnetului sau a legitimației) - familie (cuplu căsătorit) - 250 lei / cuplu / 8 ședințe Înscrierile se mai pot face telefonic sau direct la sală înaintea începerii cursului cu 15 minute atât luni, 1 februarie cât și miercuri, 3 februarie. Alte informații puteți cere la nr. de tel: 0746 155 314 sau accesați pagina de Facebook Dance With Me și scrieți-ne un mesaj. Vă așteptăm cu drag începând cu ziua de luni, 1 februarie 2021, ora 20:30 pe Strada Malului Nr 8, Sibiu.

Dance Styles

Bachata (25%)
Kizomba (25%)
Salsa (25%)
Tango (25%)

Pricing

elevi și studenți:RON 120.00
standard:RON 150.00
familie (cuplu căsătorit):RON 250.00

Organizer

D

Dance With Me