About this Event

Luna de recapitulare & Improvizație Salutare tuturor! Știți cum e: am explorat o mulțime de concepte în ultima vreme, am lucrat pe conexiune, pe axă și pe dinamici diferite. Dar, pentru ca improvizația să curgă natural pe rondǎ, din când în când avem nevoie să ne întoarcem la baze și să le „șlefuim”. Luna aceasta, Ali și Zuleyha vă invită la o sesiune de consolidare. Nu adăugăm elemente noi, ci ne concentrăm să facem acele combinații și principii pe care le știm deja să se simtă fluide și organice, indiferent dacă dansăm Tango, Vals sau Milonga. Ce ne-au pregătit Ali și Züleyha? Timp de o lună, trecem prin filtrul experienței tot ce am lucrat până acum: Tango: Ne reîntoarcem la fundamentele care ne dau libertatea să improvizăm – postură, intenție și precizie în comunicare. Vals: Lucrăm la fluiditatea mișcării și la cum transformăm elementele de bază în mișcări curgătoare. Milonga: Ne antrenăm rapiditatea și relaxarea, pentru a păstra jocul ritmic viu și autentic. E momentul ideal să clarificăm alături de ei acele mici detalii care fac diferența între un dans „muncit” și unul în care te bucuri cu adevărat de partener și de muzică. 8 cursuri de tango, milonga şi tango vals – nivel intermediar 📅 Program: luni și miercuri 🕣 Ora: 20:30 – 21:45 📅 29 aprilie – 25 mai 2026 📍 Studio Tango Feliz, Iași Contribuție recomandată: • 300 lei – modul complet (8 cursuri) • 40 lei – participare la un curs Înscrierile sunt deschise. Pentru detalii, scrie-ne pe WhatsApp 0722515006 - Ioana

Dance Styles

Tango (50%)

Pricing

participare la un curs:RON 40.00
modul complet (8 cursuri):RON 300.00

Organizer

T

Tango Feliz Iași