About this Event
🇬🇧 EN below
🇷🇴
Invităm cu drag, pe cine vrea și are nevoie, la o serie de exerciții pentru detensionare inspirate din practici ale dansului contemporan.
—
🧍 Pentru cine: adulți de toate vârstele, indiferent de condiție fizică sau experiență de mișcare
🗓️ Când: 3 mai, 11:00–12:30
🌀 Conținut: exerciții accesibile, ghidate lent, cu focalizare pe generarea mișcării din încheieturi pentru a permite detensionarea mușchilor.
—
// La vârsta adultă, în tumultul și apăsările vieții de zi cu zi, uităm că nimeni nu ne-a învățat să ne întoarcem de pe o parte pe cealaltă, să ne așezăm, să ne ridicăm în două picioare, să mergem. Uităm că purtăm cu noi un sistem de reflexe și structuri cu o ‘’inteligență’’ tăcută și nevăzută.
Practicile de dans contemporan nu ignoră aceste resurse primare, această ‘’cunoaștere implicită’’ a trupului, care ne este dată de când ne naștem și de care adesea uităm din cauza felului grăbit, haotic, mecanic sau sedentar în care trăim.
Vă propun o întâlnire în care ‘’să ne reamintim’’ ceea ce fiecare știe de când s-a născut, să încetinim timpul și să redescoperim cum mișcarea funcțională pornește de la intenția de a ne mișca cu sens.
Pornind de la descoperirile practice și utile adunate de-a lungul experienței mele de dansatoare, vă voi ghida într-o serie de mișcări, prin sugestii simple și accesibile, care sper să vă redeschidă ușa către propria înțelepciune înnăscută a trupului.
Scopul acestui scurt ‘’antrenament’’ este unul de detensionare, relaxare, odihnă activă.
(Virginia)
—
💰 Taxă de participare:
Super reducere – 55 RON – pentru plata până pe 29 aprilie
Obișnuit – 75 RON – pentru plata până pe 2 mai
Drop-in – 100 RON – pentru plata în ziua atelierului sau pe loc
💳 Detalii transfer:
*Vă rugăm să vă asigurați că puteți participa, pentru că suma achitată nu este returnabilă.
Pentru achitarea taxei atelierului vă rugăm să parcurgeți următorii pași:
1. Date transfer:
Beneficiar: Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC)
IBAN: RO95INGB0000999910317091
Detalii plată: taxă un atelier – 3 mai
2. Apoi vă rugăm să trimiteți un mail pe adresa:
📩 [email protected]
cu:
– dovada plății
– datele de facturare
3. Vom reveni cu un mail de confirmare + alte detalii practice ale spațiului.
—
🌟 Cu cine?
Virginia Negru are 42 de ani, dansează de mică, performează în spectacole de dans contemporan de 18 ani și susține ateliere de dans și contact improvisation, atât pentru profesioniști cât și pentru amatori, de 14 ani.
Pasiunea pentru dans dar și structura sa de autodidact au motivat-o să călătorească și să studieze, atât în România cât și în străinătate, cu dansatori și profesori care i-au marcat experiența și viziunea artistică: Steve Batts și Ursula Laeubli (Poetic Movement 2006-prezent), Catrina Choate (Dans Contemporan și Feldenkrais 2008), Amalia Strinopoulou (Limon Technique 2009-2015), Lelia Marcu (balet 2009-2011), Benno Voorham și Sybrig Dokter, Scott Wells, Alexandra Soshnicova și Serghei Golovnya, Cyrus Khambatta, Nora Hajos, Nancy Stark Smith, Sasha Dodo, Adrian Russi, Susanne Martin (Instant Composition și Contact Improvisation 2008-2019), Kira Kirsch și Antoine Ragot (Axis Syllabus 2019-2022).
Demersurile artistice ale Virginiei s-au amestecat în permanță cu inițiativele sale pedagogice și invitațiile performative: 2013 - My life is my art - o călătorie performativă din Veneția până în Finisterra - 4 luni mergând pe jos într-un avânt de a afla ce se află în spatele “cortinei” realității cotidiene, dar și de a căuta alte modalități de a contribui și a fi prezent ca artist în lume; 2015 - prezent - cursuri săptămânale de Contact Improvisation urmate de jam session-uri de dans - ca manifestare a dorinței de comunicare directă și imediată cu alți artiști și cu publicul interesat de dans, dar și a nevoii de a replica modele de învățare și practică întâlnite în alte țări; 2016-2019 - Contact Bucharest Festival - organizarea anuală a unui eveniment intensiv de învățare, practică și schimb de experiență prin dans și Contact Improvisation cu profesori și participanți din mai multe țări; 2016 - Pe Bune - dansator și trainer CI invitat în cadrul proiectului PETEC pentru a contribui la crearea unui spectacol de improvizație, muzică și dans pentru copii; 2017 - Echilibru în Dezechilibru - o serie de ateliere de Contact Improvisation dedicate actorilor și dansatorilor profesioniști din mai multe orașe din România; 2018 - Negotiating reality - laborator de cercetare asupra mișcării prin Contact Improvisation; 2018 - performer - After.Life - de Sasha Dodo, 2019 Academia de dans și performance CNDB - profesor invitat, 2020 - performer Iluzionistele de Mădălina Dan - dansator/performer; 2022 - performer Patosfera, de Mădălina Dan; 2024 - performer All In Good Time, de Steve Batts; 2025 - inițiator Skin, flesh, bones, ideas.
În prezent, Virginia performează în mai multe spectacole de dans, derulează proiecte artistice și studiază filosofie la Universitatea din București (anul 3), căutând să-și dezvolte capacitatea de a crea punți între gândire și mișcare, experiență și cunoaștere, practică și teorie. Și, la 42 de ani, mai mult ca niciodată, se dăruiește cu entuziasm oricărei ocazii de a împărtăși cu ceilalți experiența și cunoștințele acumulate până acum dansând, predând și performând.
🎬Clipuri mai vechi si mai noi cu Virginia dansând:
FB: https://www.facebook.com/negru.virga/videos
Insta: https://www.instagram.com/virginia.negru/
—
✨ Vă așteptăm cu drag!
------------------------------------------------------------------
EN
We warmly invite everyone to a series of release and unwinding exercises inspired by contemporary dance practices.
—
🧍 Open to: adults of all ages, regardless of physical condition or prior movement experience
🗓️ When: May 3, 11:00–12:30
🌀 Content: accessible exercises, guided slowly, focusing on initiating movement from the joints in order to support muscular release and unwinding
—
// In adulthood, amid the turbulence and pressures of everyday life, we forget that no one ever taught us how to roll from one side to the other, how to sit, how to stand, how to walk. We forget that we carry within us a system of reflexes and structures with a quiet, invisible “intelligence.”
Contemporary dance practices do not ignore these primary resources, this implicit bodily knowledge we are given from birth, and which we often forget due to the rushed, chaotic, mechanical, or sedentary way we live.
I propose a meeting in which we “remember” what each of us already knows from the moment we are born, a meeting in which we slow down time, and rediscover how the functionality in movement begins with the intention of making sense through movement.
Drawing from the practical discoveries, gathered throughout my experience as a dancer, I will guide you through a series of movements, with simple and accessible suggestions, which I hope will reopen the door to your innate bodily wisdom.
The aim of this short “training” is release, relaxation, and active rest.
(Virginia)
—
💰 Participation fee:
Early bird discount – 55 RON – payment until April 29
Regular fee – 75 RON – payment until May 3
Drop-in – 100 RON – payment on the day or at the door
💳 Payment details:
Please make sure you are able to attend, as the fee is non-refundable.
To pay the workshop fee, please follow these steps:
1. Bank transfer:
Beneficiary: Asociatia Pentru Teatru si Carte (PETEC)
IBAN: RO95INGB0000999910317091
Payment details: workshop fee – May 3
2. Then please send an email to:
📩 [email protected]
with:
– proof of payment
– invoicing details
3. We will send a confirmation email + additional practical details about the space.
—
🌟 About the facilitator
Virginia Negru is 42 years old, has been dancing since childhood, has performed in contemporary dance productions for 18 years, and has been facilitating dance and contact improvisation workshops for both professionals and non-professionals for 14 years.
Her passion for dance, combined with her self-taught background, led her to travel and study in Romania and abroad with dancers and teachers who have shaped her artistic vision: Steve Batts and Ursula Laeubli (Poetic Movement 2006–present), Catrina Choate (Contemporary Dance and Feldenkrais 2008), Amalia Strinopoulou (Limon Technique 2009–2015), Lelia Marcu (ballet 2009–2011), Benno Voorham and Sybrig Dokter, Scott Wells, Alexandra Soshnicova and Sergei Golovnya, Cyrus Khambatta, Nora Hajos, Nancy Stark Smith, Sasha Dodo, Adrian Russi, Susanne Martin (Instant Composition and Contact Improvisation 2008–2019), Kira Kirsch and Antoine Ragot (Axis Syllabus 2019–2022).
Virginia’s artistic practice has been continuously intertwined with her pedagogical initiatives and performative invitations: 2013 – My Life is My Art – a performative journey from Venice to Finisterre – four months walking on foot, driven by the desire to discover what lies behind the “curtain” of everyday reality, as well as to explore other ways of contributing and being present as an artist in the world; 2015 – present – weekly Contact Improvisation classes followed by dance jam sessions – as an expression of the desire for direct and immediate communication with other artists and with audiences interested in dance, as well as the need to replicate learning and practice models encountered in other countries; 2016–2019 – Contact Bucharest Festival – the annual organisation of an intensive event for learning, practice, and exchange of experience through dance and Contact Improvisation with teachers and participants from several countries; 2016 – Pe Bune – invited CI dancer and trainer within the PETEC project, contributing to the creation of an improvisation, music, and dance performance for children; 2017 – Equilibrium in Disequilibrium – a series of Contact Improvisation workshops dedicated to professional actors and dancers in several cities in Romania; 2018 – Negotiating Reality – a research laboratory on movement through Contact Improvisation; 2018 – performer – After.Life by Sasha Dodo; 2019 CNDB Dance and Performance Academy – guest teacher; 2020 – performer in The Illusionists by Mădălina Dan; 2022 – performer in Patosfera by Mădălina Dan; 2024 – performer in All In Good Time by Steve Batts; 2025 – initiator of Skin, Flesh, Bones, Ideas.
Currently, Virginia performs in several dance productions, develops artistic projects, and studies philosophy at the University of Bucharest (3rd year), seeking to build bridges between thought and movement, experience and knowledge, practice and theory. And at 42, more than ever, she dedicates herself with enthusiasm to any opportunity to share the experience and knowledge she has accumulated through dancing, teaching, and performing.
🎬 Older and newer clips of Virginia dancing:
FB: https://www.facebook.com/negru.virga/videos
Insta: https://www.instagram.com/virginia.negru/
—
✨ We warmly welcome you!
Dance Styles
Contact Improvisation (100%)
Pricing
Early bird discount:RON 55.00
Regular fee:RON 75.00
Drop-in:RON 100.00
Organizer
C
